Archive for the ‘Events’ Category


Cover 3

Creat din dorinţa de a promova atât culturile cât și cinematografia străină, Festivalul de Muzică şi Film în aer liber >multicolor, organizat de asociaţia Iniţiativa Erasmus Iaşi și de asociația AsdMARK, a ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediţie.

Plimbările de seară, atmosfera relaxantă, muzica și filmele bune, precum şi diversitatea culturală se întâlnesc în Copou, pe Esplanada Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, în perioada 17 – 25 mai 2013.

Un exemplu de interculturalitate, proiectul >multicolor dorește să promoveze 9 culturi și în special, muzica și filmul acestora prin activități adresate tuturor oamenilor pasionați de expediții culturale. Mai mult, festivalul include diverse activități complementare, cu scopul de a promova cele 9 culturi străine, adresându-se tuturor persoanelor pasionate de acest gen de experiențe culturale.

Cele 9 ţări promovate în acest an sunt: Norvegia, Germania, Franța, Marea Britanie, Chile, Italia, Austria, Grecia şi, bineînţeles, România.

Intrarea este gratuită!/Free entry!

                                                    Alte detalii, precum şi programul festivalului pe zile le găsiţi pe pagina web a evenimentului:

http://www.festivalulmulticolor.ro/

Vă așteptăm!

Facebook Event

banda film_multicolor

468411_387448297963879_870168214_o

Advertisements

Feria de Abril!!

Posted: April 18, 2013 by IEI - INITIATIVA ERASMUS IASI in Events
Tags: , , , , , , , , , , , , , ,


iei

Spring has arrived and Feria de Abril with it, direct from Seville. This couldn’t be missed out for all the Erasmus student from Iasi. 
We’ll wait you, with your best Andalucian dresses (in red, with flowers and passion) as well as motivation for dancing (sevillanas, flamenco or whatever has to be danced) and having LOTS of fun!!

We’ll wait for you tomorrow – Friday the 19th at Soho Pub!!!!


Hai la Prezentarea Asociatiei Inițiativa Erasmus Iași – IEI

De ce?! N-ai auzit inca?! – Recruteaza noi voluntari!!

iei_R

Dupa o sedinta (intalnire cum ii spunem noi cei din IEI) in care am incercat sa punem multe lucruri la punct si intr-un timp cat mai scurt (ca de obicei, insa mereu depasim ora propusa), dupa ce ne-am sfatuit (noi = echipa IEI) cu o parte a echipei AsdMark referitor la ce sa facem – ce sa facem ca recrutarea noastra sa fie cat mai vizibila, sa nu plictisim prin detalii si sa atragem voluntari cat mai potriviti misiunii si obiectivelor noastre (adaugam ca AsdMark e o super-asociatie, formata din super-oameni, muncitori si implicati, de la care avem muulte de invatat atunci cand vorbim de marketing si nu numai!).

Asa ca, m-am gandit sa “va plictisesc” in scris, redactand un “articol” informal prin care sa trec putin prin ceea ce ar vrea echipa IEI sa transmita prin aceasta sesiune de recrutari – de ce ne-am hotarat tocmai acum sa recrutam noi voluntari s.a.m.d.

Cu sau fara a pastra un fir al povestirii voi incerca sa scot in evidenta lucrurile care imi par mai relevante, mai importante pentru a le cunoaste, inainte de a va inscrie in aceasta asociatie.

  • Cine este IEI?! Cand a fost fondata si de catre cine?!
  • Ce isi propune sa faca an de an – mai exact care este misiunea noastra?
  • Ce evenimente am reusit sa realizam si ce am invatat din asta?
  • Pe final voi “exploata” proiectul cel mai “formal” al asociatiei – Festivalul Multicolor.

Daca raspunsurile la intrebarile enumerate mai sus va starnesc putin curiozitatea, nu poate sa insemne decat ca va potriviti profilului cautat de noi!

  • Well, Cine este IEI?! Cand a fost fondata si de catre cine?!

Intr-un paragraf scurt, IEI – Initiativa Erasmus Iasi, este prima organizaţie non-guvernamentală din Iaşi de acest profil, înfiinţată în 2009 de către un grup de studenţi ai Universităţii Alexandru Ioan Cuza, cu scopul de a susţine şi dezvolta schimburile de studenţi realizate prin intermediul programului Erasmus, la nivel local, în centrul universitar Iaşi.

  • Ce isi propune sa faca an de an – mai exact care este misiunea noastra?

Printre principalele obiective pe care le are IEI enumeram:

– să desfăşoare proiecte menite să sprijine studenţii Erasmus veniți în Iași (sesiuni de orientare, mese traditionale, petreceri tematice, excursii, etc.)

– Să ofere studenţilor internaţionali, beneficiari ai mobilităţii Erasmus în centrul universitar Iaşi, informaţii, programe de orientare, culturale şi de socializare;

– Să ofere studenţilor locali, care doresc să beneficieze de mobilitatea Erasmus, informaţii şi eventuale contacte cu organizaţiile studenţeşti din străinătate.

– sa organizeze anual Festivalul Multicolor (www.festivalulmulticolor.ro)

  • Ce evenimente am reusit sa realizam si ce am invatat din asta?

As putea umple pagini intregi daca ar fi sa enumeram tot ce s-a organizat din anul 2009 pana acum, insa pentru curiosi va recomand sa consultati pagina noastra de Facebook si Blog-ul – la categoria Past Events si o sa gasiti in scris si imagini o mare parte din activitatea noastra. De la primul tur de orientare organizat, pana la Festivalul Multicolor.

Ce e mai important e ce invatam din tot ce facem?! Cum valorificam mai departe? De ce n-am “pierde” vremea altfel, de ce nu ne-am uita la filme, seriale sau sa stam pe messenger&facebook toata ziua? – sigur sunt intrebari inevitabile – insa nu gasiti raspuns la ele fara sa le incercati!

Sigur la prezentarea de Marti – 16 Aprilie 2013 – B311 FEAA – echipa IEI va incerca sa va impartaseasca, din propria experienta, tot ce au acumulat si invatat.

  • Festivalul Multicolor2013 – editia a V-a (proiectul care ne preocupa cel mai mult in momentul de fata)

>multicolor este un festival de muzica si film in aer liber organizat de Initiativa Erasmus Iasi (alaturi de multe ajutoare fara de care nu ne-am descurca, iar editia 2013 va fi o noua experienta, pe langa ajutoare externe, Asociatia AsdMark este partenera organizationala). Scopul este de a promova diferite culturi intalnite atat in mediul academic iesean, in amfiteatrele celei mai vechi universitati din tara, cat si in mediul extra-academic. Un exemplu de interculturalitate, >multicolor doreste sa promoveze diferite culturi si, in special, muzica si filmul acestora prin activitati adresate tuturor oamenilor pasionati de expeditii culturale.

Mai multe detalii despre editia anterioare puteti afla de pe site-ul Festivalului www.festivalulmulticolor.ro, iar referitor la organizarea din acest an mentionam:

 Mai multe detalii vor fi prezentate pe site-ul oficial – pana atunci stay tuned! 

Soooo, daca ai initiativa, curaj, esti dornic de invatare – te asteptam in echipa IEI!

VINO ALĂTURI DE NOI ȘI TRĂIEȘTE EXPERIENȚA ERASMUS! (si nu numai!) 

Nu uitati! – Marți – 16 aprilie – ora 20:00, corp B, Sala B311 (parter).

recrutari ieiCompletează formularul de înscriere online dacă nu poți ajunge la prezentare și te contactăm noi!
http://bit.ly/YHaqVW


recrutari ieiVINO ALĂTURI DE NOI ȘI TRĂIEȘTE EXPERIENȚA ERASMUS!

Marți – 16 aprilie – ora 20:00, corp B – FEAA, Sala B311 (parter).

Nu vă promitem o bursă erasmus, însă o experiență unică și asemănătoare we sure will!

Completează formularul de înscriere online!

http://bit.ly/YHaqVW

Investeste in tine! BUZZ!Camp revine

Posted: March 21, 2013 by IEI - INITIATIVA ERASMUS IASI in Events
Tags: , , , , ,

Poza buzzcamp

Inspire Business iti aduce si in aceasta primavara Portia de motivatie si inspiratie. BizCamp devine BUZZ!Camp si capata un nou format cu mai multe surprize si oportunitati.

Intra pe www.buzzcamp.ro/event si afla care sunt noutatile, ce invitati vin in aceasta a 9-a editie, cand si unde va avea loc evenimentul.

Cel mai important aspect de retinut este ca locurile la conferinte sunt limitate, astfel ca vor fi selectati doar 300 de participanti. Asadar, intra pe site-ul evenimentului, inscrie-te si convinge-ne ca tu trebuie sa fii prezent la BUZZ!Camp!

Nu rata evenimentul dezvoltarii tale! BUZZ!Camp este un semnal de alarma, un ceas desteptator care sa-ti aduca aminte ca e momentul sa actionezi. ACUM!

Ca sa fii la curent cu cele mai noi informatii, urmareste-ne pe www.buzzcamp.ro si pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/buzzcamp.ro.

Daca ai intrebari, scrie-ne la info[at]inspirebusiness.ro

“Julie Mayaya & Cezar Dometi from Voice of Romania!”

Posted: January 13, 2013 by IEI - INITIATIVA ERASMUS IASI in Events, Iasi, party, Romania, Student

Hey guys, now that the holidays are over, we are so excited to welcome you back, by inviting you to a great charity PARTY, organized by Roadmanians Team!

The main guests are:

Julie Mayaya (the winner of The Best Voice of Romania 2012);

Cezar Dometi (one of the semifinalists) who will delight us with their songs. In case you’re still not fit for dancing, don’t worry about it!

Lucian, Mona and Paul will warm us up with some ZUMBA moves!!!

Where: Club Skye Iasi. When: Friday, 18 January 2013 at 22:00. Ticket’s price: 20 RON (or 25 RON for the tickets purchased at the door). You can buy your ticket from Cafe Deja Vue (vis a vis Copou Park).

This party will help Roadmanians team to join the largest charity expedition in the world. The team will travel almost 20 000 Km in 30 days by car to Guinea Bissau (West Africa), where they will donate IT equipment for creating an info lab, medical equipment , and mosquito nets. More details about the charity expedition on http://www.roadmanians.ro (you can also make your own donation; special gifts are waiting for you; for more details access http://roadmanians.ro/sustine-expeditia/).

We are waiting for you to join us!

WE NEED YOU TO SUPPORT US!!!

Football and Volleyball by IEI

Posted: December 6, 2012 by IEI - INITIATIVA ERASMUS IASI in Events, Iasi, Student
Tags: ,

It’s sport timeeeee!!! Hey, who’s in for an outdoor sport activity????
On Sunday we are going on the pitch for playing football and volley.
After parties and good stuff, let’s go and mooove around!!!! 😀

I am sure that the weather cannot stand against your sport passion!!!!
2 hours of Football and Volleyball! The 2 courts are one next to each other soooo let’s see how many of you want to play some football or volleyball, or just watch and cheer lead!!!

When? – Sunday (4:00-6:00 PM)
Location: D Building, Faculty of Sport

Meeting Point: In front of the University (the lion entrance) at 3:40 PM

See you there! 😉


Salutare,

        Asociația IEI – Inițiativa Erasmu Iași vă invită la o super petrecere!

Unde?  – Soho Pub (în spate la camin Gaudeamus)

       Când? Vineri30 Noiembrie 2012 @ 23:00

Vino sa ne cunoaştem mai bine obiceiurile şi să sărbatorim primii Ziua Naţională a României după miezul nopţii.

Pregăteşte-ţi accesoriile tradiționale, cum ar fi legătura de usturoi ca să ţii strigoii departe dar şi costumul popular pentru a sărbători cum se cuvine de ziua noastră, a românilor.

Adu cu tine și prietenii tăi si să înceapă distracţia!

      Join our Facebook event for extra details!

      See you there!!!

     Come to party as Romanians! Happy B’Day Romania!

      Where?! Soho Pub
      What time? @23:00 
      When? November 23rd – this FRIDAY evening!

Vă aşteptăm pe toţi!

IEI Team!

Latino vs Oriental PARTY by IEI

Posted: November 18, 2012 by IEI - INITIATIVA ERASMUS IASI in Events, party
Tags: , , , , , , , , ,

                                  Salutare,

        Asociația IEI – Inițiativa Erasmu Iași vă invită la o super petrecere!

Unde?  – Soho Pub (în spate la camin Gaudeamus)

       Când? Vineri23 Noiembrie 2012 @ 23:00

Muzica, dansul și voia bună o găsiți alături de noi! Mai mult aveți ocazia să cunoașteți numeroși studenți internaționali cu care petrecem ori de câte ori avem ocazia!

Cea mai bună combinație între ținută și dans va fi premiată!

      Join our Facebook event for extra details!

      See you there!!!

      IEI Team is waiting you and your friends to dance untill the sun is up and have a lot of fun!
Don’t worry if you don’t have latino or oriental skills, you’ll discover it @ the PARTY.

      Where?! Soho Pub
      What time? @23:00 
      When? November 23rd – this FRIDAY evening!

See you guys there!


https://docs.google.com/spreadsheet/viewform?formkey=dFJ4dTZqZ1k0ZGtkYm0wd3NKNEVKcHc6MA#gid=0